• Clipe de panica, in trafic, dupa ce o masina a luat foc si s-a auzit o explozie

    Articol publicat pe www.informatiata.ro - la data de 14-03-2019


    Clipe de panica, pentru un sofer, in trafic, miercuri seara. Autoturismul unui tanar de 22 de ani, din comuna Musenita, a luat foc pe drumul care face legatura intre orasul Siret si localitatea Vascauti. Tanarul, in timp ce conducea un autoturism BMW, a auzit un zgomot puternic in partea din spate a acestuia. Dupa ce a oprit, soferul a constatat faptul ca partea din spate a vehiculului a fost cuprinsa de flacari. La fata locului s-au deplasat pompierii care au localizat si stins incendiul in urma caruia autoturismul a fost distrus in proportie de 30 %. Prejudiciul este de aproximativ 9400 de lei. Pompierii au stabilit cauza producerii incendiului ca fiind o defectiune la instalatia electrica si explozie acumulator auto. Cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere din culpa.