ALDE lanseaza un Program pentru dezvoltarea economica si sociala a judetelor din zona Moldovei VIDEO

de: www.informatiata.ro
Translate in English
28.11.2016

Este singurul partid din Romania care vine cu un asemenea program.

Calin Popescu Tariceanu, presedinte al ALDE si al Senatului Romaniei, s-a aflat luni, de Ziua Bucovinei, intr-o vizita in judetul Suceava, la invitatia liderului ALDE Suceava, Alexandru Baisanu. Tariceanu a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca ALDE are un program de dezvoltare economica si sociala pentru zona Moldovei, PROMOLD, in care sunt incluse inclusiv proiecte destinate judetului Suceava. ALDE propune o interventie de urgenta la nivelul fiecarui judet din zona Moldovei, printr-un program detaliat, al carui scop este combaterea saraciei si subdezvoltarii.Liderul ALDE a subliniat faptul ca acest amplu program a fost facut pe baza propunerilor din teritoriu si dupa ce au fost consulotati cetateni din fiecare judet al Moldovei. El prevede masuri concrete, realizabile, astfel incat zona Moldovei sa iasa din impasul economic si social in care se afla de atatia ani de zile. Tariceanu a precizat ca Moldova are cel mai mare procentaj de populatie rurala, si este zona cu cel mai scazut venit pe locuitor si cel mai ridicat risc de saracie. Mai mult, este scazut, fata de alte zone ale Romaniei, accesul la utilitati, retele de apa curenta sau drumuri. ALDE vine acum cu un program care are la baza investitiile in infrastructura intregii zone, de la cea din sanatate si pana la invatamant.Investitiile, a precizat Tariceanu, vor fi facute atat din bani publici cat si europeni. De asemenea, vor fi incurajate si sprijinite investitiile private pentru ca astfel se vor crea noi locuri de munca, locurile noi de munca fiind o prioritate pentru ALDE la nivel national. ALDE isi ia angajamentul sa sustina un program de investitii pentru urmatorii patru ani in valoare totala de 48 de miliarde de euro. Prioritatea zero asumata este scoaterea Moldovei din starea de izolare prin crearea unor noi trasee rutiere (Autostrada Ungheni, Iasi, Tg. Mures si Bacau spre Brasov) precum si modernizarea punctelor de frontiera cu Republica Moldova si Ucraina. ALDE propune sa fie alocat un procent de 6% din PIB fonduri pentru investitii, in fiecare an. Mai mult, ALDE propune Pachetul Minim de Confort Rural, care se aplica prioritar fiecarui judet din zona Moldovei: drumuri asfaltate intre localitati, drumuri pietruite in interiorul satelor, sediu administrativ functional, existenta unui camin cultural, scoala si gradinita ce intrunesc standardele autorizarii, acces la utilitati: curent electric, apa, canal; gaze naturale; construirea unor Centre Medicale Multifunctionale (CMM) care sa aiba dotarile corespunzatoare pentru exercitarea unui consult de specialitate, inclusiv un cabinet stomatologic. Un accent deosebit este pus pe una din resursele importante ale Moldovei si anume agricultura."Agricultura dupa parerea noastra, reprezinta in momentul de fata intr-adevar un potential, performanta in agricultura romaneasca a crescut foarte mult in ultima vreme, dar inca e loc de mult mai bine, ca sa ajungem la nivelul tarilor avansate in domeniul agriculturii si avantajul este ca spre deosebire de alte domenii, absortia fondurilor europene a fost mult mai buna, incepand chiar cu perioada de preaderare. In perioada de preaderare, pe programele ISPA si SAPARD, fondurile au fost absorbite intr-un procent de peste 97 %. Spre suprinderea mea placuta, in agricultura lucrurile s-au miscat cel mai repede si cel mai eficient. Deci acesta este elementul caracteristic a ceea ce vrem noi sa facem in politica in perioada urmatoare. Sigur ca, contam pe reprezentarea in Parlament si in viitorul Guvern, asta insemnand evident parghiile necesare penru transpunerea punctelor principale din programul de dezvoltare economica si sociala in practica", a afirmat copresedintele ALDE.


Stiri asemanatoare:

Stefan Alexandru Baisanu, vicepresedinte ALDE Baisanu merge la mitingul PSD de la Bucuresti. El vrea o justitie care sa nu foloseasca metode securBaisanu merge la mitingul PSD de la Bucuresti. El vrea o justitie care sa nu foloseasca metode secur
Vicepresedintele ALDE, deputatul sucevean Stefan Alexandru Baisanu, a anuntat ca va participa la mitingul pe care PSD il...

Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+