Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO

de: www.informatiata.ro
Translate in English
14.05.2017

Pelerinii au fost impresionati de slujba si dupa canonizare cele doua racle cu sfintele moaste au fost purtate prin multime pentru ca apoi sa fie asezate intr-un baldachin, in curtea manastirii, unde pelerinii s-au pus la rand pentru a se inchina.

Aproximativ 6.000 de oameni au indurat frigul si ploaia si au participat duminica, la Manastirea Putna, la canonizarea a 4 sfinti locali, printre care si Iacob Putneanul, mitropolit al Moldovei intre anii 1750-1760. Pelerinii au venit la Putna din toata tara, dar si din strainatate. Unii dintre ei aveau steaguri tricolore in maini iar localnicii purtau cu mandrie straie populare. Slujba de canonizare, una impresionanta, a fost oficiata de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, alaturi de care s-au aflat numerosi ierarhi romani. Dupa ceremonialul de proclamare a canonizarii, Daniel s-a adresat miilor de credinciosi prezenti. Localnicii i-au primit la Putna pe ierarhi in cantec de bucium si cantari religioase, rugandu-se sfintei Marii pentru pastrarea credintei stramosesti si a datinilor strabune.
"Sfintii rugatori din ceruri, din toate timpurile si locurile, dar mai ales sfintii din neamul nostru, ne-au ajutat sa trecem prin marea si dureroasa incercare de fidelitate sau credinciosie fata de Hristos, si anume prigoana regimului communist. (…)Insa aceasta canonizare de noi sfinti in aceste vremuri nu este intamplatoare, deoarece exista in timpul de fata noi incercari privind pastrarea credintei ortodoxe si a unitatii Bisericii. Mai precis, astazi avem mare nevoie de rugaciunile sfintilor, deoarece ne aflam intr-un razboi spiritual nevazut care se numeste secularizare, adica organizarea vietii omului si a societatii ca si cand Dumnezeu nu ar exista. Timpul acesta de secularizare ca saracire si uscaciune sufleteasca sau lipsa de iubire smerita si milostiva ne determina sa cerem ajutorul mai multor sfinti rugatori pentru noi. De ce? Pentru ca lupta cu duhurile rele care cauta sa-l indeparteze pe om de Hristos nu se poate duce numai prin vointa individuala sau printr-o incredere exclusiva a omului in propriile forte, ci totdeauna biruinta duhovniceasca se dobandeste in primul rand cu ajutorul Duhului Sfant si al sfintilor lui Dumnezeu, invatatori si rugatori pentru noi.Ca iubirea noastra sa se incalzeasca si sa sporeasca, avem nevoie si de rugaciunea altora pentru noi si mai ales de rugaciunile sfintilor. Uneori ne rugam mai mult, alteori mai putin, uneori ne rugam mai atent, alteori ne rugam mai superficial. De aceea, Sfantul Marcu Ascetul ne invata asa: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca, atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine"(Despre legea duhovniceasca, 25). Deci, iata, de ce avem nevoie de multi rugatori, mai ales in vreme de slabire a credintei!
Sa-i rugam pe sfintii putneni, pe toti sfintii neamului romanesc si pe toti sfintii Bisericii Ortodoxe Universale, sa lumineze, sa incalzeasca si sa intareasca sufletul nostru cu rugaciunile lor, pentru a merge pe calea mantuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vietii si al fericirii vesnice", a spus patriarhul Daniel pelerinilor prezenti duminica la Putna.
Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a multumit Patriarhului Romaniei pentru sprijin si i-a oferit o icoana reprezentand pe Sfintii Putneni.Pelerinii au fost impresionati de slujba si dupa canonizare cele doua racle cu sfintele moaste au fost purtate prin multime pentru ca apoi sa fie asezate intr-un baldachin, in curtea manastirii, unde pelerinii s-au pus la rand pentru a se inchina.Raclele cu moastele celor patru sfinti vor fi purtate luni prin Putna, pentru ca apoi sa fie puse pe o scena, la manastirea Sihastria Putnei, unde credinciosii se vor putea inchina. La ceremonia de duminica au participat si autoritati, precum: prefectul Mirela Adomnicai, primarul Sucevei, Ion Lungu sau seful ISU Suceava, generalul Ion Burlui.


foto 1: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 2: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 3: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 4: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 5: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 6: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO foto 7: Aproximativ 6.000 de credinciosi au participat la canonizarea a 4 sfinti, la Manastirea Putna VIDEO si GALERIE FOTO
Stiri asemanatoare:

foto arhiva Accident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permisAccident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permis
Accident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permis. Miercuri dimineata, in timp ce conducea motocicleta ...

Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+