Constantin Boliacu: "Nistor Tatar a falimentat SC Servicii Comunale SA si a indatorat fiecare familie din Radauti cu suma de 40 milioane lei vechi"

de: www.informatiata.ro
Translate in English
26.05.2016

"Propun sa plece de la conducerea societatii, sa lase un manager tanar, cu viziune, care sa scoata din colaps societatea si sa stopeze jaful asupra fondurilor primariei", declara candidatul ALDE la Primaria Radauti.

Candidatul ALDE la Primaria radauti,economistul Constantin Boliacu, spune ca cel care a falimentat SC Servicii Comunale SA Radauti este chiar candidatul PSD la fotoliul de primar al orasului, Nistor Tatar, director al societatii. Boliacu spune ca din cauza acestuia fiecare familie din oras a fost indatorata cu 4.000 de lei. Redam in cele ce urmeaza comunicatul de presa remis de Constatin Boliacu.
"Pentru ca am promis ca voi reorganiza SC Servicii Comunale SA si voi reduce cheltuielile Primariei Radauti, ale carei fonduri s-au scurs cu buna stiinta in buzunarul falimentarei SC Servicii Comunale SA, am analizat activitatea acestei societati in baza bilanturilor publicate pe site-ul ANAF si a raportului Curtii de Conturi pe anul 2014. Am constatat ca managementul defectuos si iresponsabil a domnului Nistor Tatar, candidat de primar, a condus la indatorarea societatii cu pricina si totodata la indatorarea radautenilor cu suma de 400 miliarde lei vechi (cca 9 milioane de euro), conform bilantului la 31 decembrie 2014 (cel pe anul 2015 nu este inca publicat). Astfel, la rubrica datorii, din bilanturi figureaza: pentru anul 2012 suma de 360 miliarde lei vechi, pentru anul 2013 suma de 437 miliarde lei vechi iar n anul 2014 suma de 391 miliarde lei vechi. Desi are anual, in medie, venituri totale de 255 miliarde lei vechi (5,7 milioane euro)-mai mici decat datoria de 400 miliarde lei vechi, societatea a inregistrat in anul 2012 o pierdere de 6 miliarde lei vechi, iar in anul 2013 un profit de 226 milioane lei vechi si in anul 2014 un profit de 727 milioane lei vechi, cat un S.R.L. care vinde haine second hand. Cu toate ca a incasat bonusuri de miliarde de lei din vanzarea energiei electrice, umfland facturile cetatenilor pentru incalzire (30 miliarde lei vechi in anul 2014 si 2015), situatia financiara a SC SERVICII COMUNALE SA este dezastruoasa, societatea fiind tinuta pe linia de plutire prin artificii economico financiare. Cu toate ca a executat Primaria Radauti cu suma de 97 miliarde lei vechi, din care 22 miliarde lei vechi majorari si penalitati, si incaseaza anual din bugetul primariei aproape toate resursele, respectiv 80 miliarde lei vechi (10 miliarde lei vechi pentru iluminat si mentenanta, 20 miliarde lei vechi pentru salubritate, 34 miliarde lei vechi subventie pentru energia termica, alte sume pentru plombari si asfaltari pe ploaie si de mantuiala), cu toate acestea societatea este falimentara. In conditiile date, SC Servicii Comunale SA ar fi trebuit sa inregistreze un profit mare, iar impozitul pe acest profit sa ajunga la bugetul local. Pentru a evita plata acestui impozit la bugetul local, conducerea SC SERVICII COMUNALE SA a umflat cheltuielile la maxim iar in majoritatea mediilor din Radauti se cunoaste si cum s-a facut acest lucru.
Chiar daca societatea are o cifra de afaceri ametitoare, salariile celor ce lucreaza acolo sunt de mizerie comparativ cu cei 120 milioane lei vechi pe care ii incaseaza domnul Nistor Tatar ca manager fara contract de management si obiective de performanta, conform raportului Curtii de Conturi. Si ca sa-i fie trecute cu vederea ilegalitatile pe care le face, domnul Tatar a platit in anul 2014 tichete cadou in valoare de 240 milioane lei vechi membrilor consiliului de administratie al societatii, fara baza legala, conform aceluiasi raport al Curtii de Conturi. Pentru aceste tichete cadou, membrii Consiliului de administratie au inchis ochii la faptul ca nu s-a respectat legea privind achizitiile publice referitoare la contractul de intretinere (mentenanta generala) a centralei de cogenerare, contract incredintat unei firme, la bunul plac al domnului Tatar, precum si plata ilegala a sumei de 15 miliarde lei vechi cu titlu de cheltuieli de executare, platite "cooperativei" pentru a executa primaria si radautenii, membrii "cooperativei" incasand un comision gras de 10% din banii dumneavoastra, a radautenilor. Nici la contractarea acestor servicii juridice nu a fost respectata legea achizitiilor publice, conform raportului Curtii de Conturi. Tot Curtea de Conturi a constatat ca bunuri in valoare de 660 miliarde lei vechi, cu care a fost modernizata si dotata centrala de cogenerare dar si conductele de transport a energiei termice platite din creditul de 14 milioane de euro de catre Primaria Radauti, sunt inregistrate in contabilitatea SC Servicii Comunale SA, societate ce a girat cu aceste bunuri pentru obtinerea de credite, de data aceasta cu girul Consiliului Local care era manevrat din umbra de domnul Nistor Tatar. Aceste bunuri apartin domeniului public al municipiului Radauti si conform Constitutiei sunt imprescriptibile, inalienabile si neurmaribile si prin urmare nu puteau fi girate. La Primaria Radauti, in ultimii 8 ani de zile, contabilitatea s-a facut dupa cum a batut vantul iar la SC Servicii Comunale SA cum a vrut domnul Nistor Tatar. Nici pana la aceasta data bunurile nu sunt inregistrate in contabilitatea primariei, SC Servicii Comunale SA nu a platit redeventa pentru folosinta acestora, Curtea de Conturi stabilind un prejudiciu in sarcina SC Servicii Comunale SA de 3,5 milioane euro. Din cauza managementului defectuos al acestei societati, fiecare familie din Radauti a fost indatorata cu suma de 40 milioane lei vechi, inclusiv cei care muncesc in strainatate. Cu siguranta va fi cercetat a doua oara de Agentia Nationala de Integritate daca ajunge la conducerea primariei si va plati SC Servicii Comunale SA cele 36 miliarde lei vechi care sunt in faza de executare.
Domnule Nistor Tatar, cel mai indicat ar fi sa va pensionati si sa va bucurati de nepoti, lasati-i pe radauteni sa traiasca in conditii de viata mai bune, create de altii, daca nu ati facut nimic in sensul acesta pana acum nu mai aveti nici o sansa de a demonstra calitatile de manager, cu atat mai putin cele de edil. Totodata nu mai promiteti cetatenilor ca aduceti serviciile de apa si canal inapoi la SC Servicii Comunale SA mintind pentru a castiga voturi! Recunoasteti in fata radautenilor ca acest lucru nu se poate face in urmatorii 5 ani! Mai bine explicati-le cetatenilor de ce ati votat preturi atat de mari pentru apa si canal in calitate de reprezentant al Adunarii Generale a Actionarilor a Acet Suceava! Dat fiind situatia prezentata, se impune de urgenta ca domnul Nistor Tatar sa lase conducerea SC Servicii Comunale SA pe mana unui manager tanar, cu viziune, care sa scoata din colaps societatea si sa stopeze jaful asupra bugetului primariei Radauti dar si asupra cetatenilor.

Economist, Constantin Boliacu, candidat ALDE la Primaria Radauti"


Stiri asemanatoare:

Stefan Alexandru Baisanu, vicepresedinte ALDE Baisanu merge la mitingul PSD de la Bucuresti. El vrea o justitie care sa nu foloseasca metode securBaisanu merge la mitingul PSD de la Bucuresti. El vrea o justitie care sa nu foloseasca metode secur
Vicepresedintele ALDE, deputatul sucevean Stefan Alexandru Baisanu, a anuntat ca va participa la mitingul pe care PSD il...

Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+