Indivizii care s-au batut cu sabii pe terasa restaurantului Imperial din Falticeni au fost trimisi in judecata pentru tentativa de omor

de: www.informatiata.ro
Translate in English
11.10.2017

Victima a reusit intr-un final sa paraseasca zona terasei, s-a urcat in masina unui prieten care l-a transportat pana la Spitalul Municipal Falticeni. Ulterior persoana vatamata a fost transferata la Spitalul clinic de urgenta "Sf. Spiridon" din municipiul Iasi, unde a ramas internata

Indivizii care s-au batut cu sabii pe terasa restaurantului Imperial din Falticeni au fost trimisi in judecata pentru tentativa de omor. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Constantin Musca si Gheorghe Nechifor, cercetati in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la omor, port sau folosire fara drept de obiecte periculoase si tulburarea ordinii si linistii publice. Cei doi s-au batut in data de 24 august cu alti interlopi din Falticeni, in incaierare folosindu-se pari si sabii. Scenele violente au avut loc pe terasa restaurantului Imperial, din municipiul Falticeni. Doi barbati de 43 si 49 de ani, Gheorghe Nechifor si Constantin Musca serveau masa cand pe terasa au intrat doi tineri de 25 de ani, George L. si Lucian A. si au venit direct catre ei. Cei patru s-au luat la cearta iar apoi la bataie iar barbatii care stateau la masa au scos din pungi pari si sabii. A urmat o incaierare in care au zburat scaune si alte obiecte de pe terasa cu pricina iar cei patru s-au lovit cu parii dar si cu sabiile, chiar sub ochii clientilor. Angajatii barului au sunat speriati la 112. Potrivit anchetatorilor pana la jumatatea lunii august 2017 intre Lucian A. si Constantin Musca si Gheorghe Nechifor nu au existat neintelegeri, ancheta stabilind ca relatiile dintre acestia erau relativ normale. Ulterior datei de 20 august intre persoana vatamata si grupul sau de prieteni din comuna Bogdanesti, respectiv intre inculpati si grupul lor de prieteni din Falticeni, au intervenit disensiuni care s-au materializat in incidente de natura violenta. Din cercetari a rezultat ca in ziua de 22 august Lucian A. a avut un incident cu Constantin Musca, iar in ziua de 23 august aceasta l-a agresat pe Gheorghe Nechifor. In cursul zilei de 24 august atat inculpatii cat si persoana vatamata au mers prin mai multe locuri din municipiul Falticeni, fiecare urmarind sa se intalneasca cu celelalte persoane. S-a stabilit in cadrul anchetei ca in seara zilei de 24 august, in jurul orei 19:30, Gheorghe Nechifor se afla pe terasa resturantului Imperial, din municipiul Falticeni, avand asupra sa un sac din rafie in care se puteau observa unul sau mai multe obiecte contondente. Din cercetari a rezultat ca ulterior orelor 20:00 Gheorghe Nechifor l-a contactat pe Constantin Musca si amandoi s-au deplasat pe terasa aceluiasi restaurant, Nechifor fiind observat de martorii oculari avand asupra sa acelasi sac din rafie. La ora 22:12 in local a intrat Lucian A, urmat de mai multe persoane. Observandu-l pe acesta, dupa un scurt schimb de replici, Gheorghe Nechifor si Constantin Musca au scos din sacul de rafie doua sabii artizanale si s-au napustit asupra victimei cu intentia de a-i aplica lovituri in partea superioara a corpului. Pentru a se apara de atacul acestora, persoana vatamata a luat un scaun cu care a reusit sa opreasca unele dintre loviturile aplicate de agresori, dar cu toate acestea a suferit multiple plagi taiate la membrele superioare si la coapsa piciorului stang. La momentul respectiv pe terasa localului se aflau aproximativ 20-40 persoane, cele mai multe dintre acestea s-au speriat si au parasit in graba terasa ori s-au ascuns in restaurant, iar unii dintre clienti au incercat sa-i tempereze pe agresori. Victima a reusit intr-un final sa paraseasca zona terasei, s-a urcat in masina unui prieten care l-a transportat pana la Spitalul Municipal Falticeni. Ulterior persoana vatamata a fost transferata la Spitalul clinic de urgenta "Sf. Spiridon" din municipiul Iasi, unde a ramas internata pana la data de 28 august. Medicul legist care a examinat victima a stabilit ca aceasta a prezentat plaga taiata fata volara pumn si mana stanga cu sectiune de artera ulnara, nerv ulnar, nerv median si tendoane flexoare superficiale degete 2-3 si profund deget 2; plaga taiata fata dorsala 1/3 medie cu 1/3 proximala antebrat stang. S-a apreciat ca sunt necesare in vederea vindecarii un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale. Medicul legist a precizat ca la minim 12 luni de la data incidentului va putea opina cu privire la eventualele sechele infirmizante(invalidante).


Stiri asemanatoare:

foto arhiva Accident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permisAccident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permis
Accident de motocicleta la Moara, provocat de un tanar fara permis. Miercuri dimineata, in timp ce conducea motocicleta ...

Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+