Pagube in valoare de peste 3,7 milioane lei, in urma inundatiilor din perioada 15-24 august

de: www.informatiata.ro

Prefectura Suceava solicita despagubiri din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

Prefectura Judetului Suceava informeaza ca valoarea estimata a pagubelor in infrastructura unor unitati teritorial administrative din judetul Suceava, pagube produse ca urmare a unor fenomene meteo periculoase, din perioada 15-24 august, se cifreaza la 3.745.984 lei. Din aceasta suma, 1.793.300 lei reprezinta valoarea pagubelor din municipiul Campulung Moldovenesc.
In perioada mentionata, au fost afectate 15 localitati din opt unitati teritorial administrative - UAT-uri, din judetul Suceava, majoritatea pagubelor in infrastructura acestora fiind provocate de cresterea debitelor pe cursurile mici de apa, scurgeri de pe versanti si blocarea podurilor si podetelor cu aluviuni si materiale vegetale.
Astfel, au fost afectate, in total, 22 case, dar fara avarii structurale, un obiectiv socio-economic, 20,3 kilometri de drum comunal, in valoare de 1.217.124 lei, opt poduri - 550.000 lei, patru podete -15.652 lei, circa cinci kilometri aparari de mal sau degradari cursuri de apa, in valoare de 794.808 lei.
Dintre toate acestea, numai la Campulung Moldovenesc au fost avariate 19 case, 3,65 km de strazi - 1.072.000 lei, trei poduri - 116.450, lei, fiind colmatate cursuri de apa pe o lungime de 4,2 km, in valoare de 604.800 lei.
Constatarile de mai sus fac obiectul Raportului de sinteza nr.8, privind "apararea impotriva inundatiilor, fenomenelor meteo periculoase, accidentelor la constructii hidrotehnice si poluarilor accidentale din judetul Suceava in perioada 15-24 august". Raportul respectiv a fost aprobat in cadrul sedintei extraordinare a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta - CJSU-, desfasurata luni, 27 august.
Sedinta a fost prezidata de subprefectul judetului Suceava, Silvia Boliacu, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Suceava, col. Costica Ghiata, si vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Nita.
Tot luni, Prefectura Judetului Suceava a transmis Ministerului Afacerilor Interne o informare si macheta cu pagubele provocate de fenomenele meteo-hidrologice periculoase, din perioada 1 -23 august. La randul sau, MAI o va comunica Seretariatului General al Guvernului, unde se centralizeaza evaluarile pagubelor pentru care se solicita despagubiri din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene - FSUE.
Pana acum, pentru pagubele produse in judetul Suceava in urma inundatiilor din perioada 15 iunie- 23 august, cu tot cu cele din agricultura, s-au solicitat despagubiri, din FSUE, in valoare de 150.948.540 lei.
Un alt raport de sinteza a fost aprobat, prin Hotarare a CJSU, in sedinta marti, 28 august, cuprinzand evidenta pagubelor produse din cauza viiturilor, in perioada iunie-iulie, la constructii hidrotehnice ale Sistemului de Gospodarire a Apelor Suceava. Valoarea estimativa a acestora se ridica la 18.453.000 lei, cu tot cu TVA , iar pentru refacerea lucrarilor afectate SGA va solicita bani, tot din FSUE, printr-un demers separat.


Stiri asemanatoare:

politisti locali Zece posturi de politisti locali scoase la concurs pentru prevenirea accidentelor rutiere din munici videoZece posturi de politisti locali scoase la concurs pentru prevenirea accidentelor rutiere din munici
Primaria Municipiului Suceava va scoate la concurs zece posturi de politisti locali cu atributii pe linie rutiera. Anunt...

Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+