Sesiunea solemna "100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Romania", la Muzeul de Istorie Suceava

de: www.informatiata.ro
Translate in English
14.11.2018

Conducerea si membri ai Academiei Romane vor fi prezenti vineri, 16 noiembrie, la Muzeul Bucovinei din Suceava, pentru a celebra impreuna 100 de ani de la unirea Bucovinei cu Romania. Evenimentul va fi onorat la cel mai inalt nivel de catre membrii Biroului Prezidiului Academiei Romane, acad. Ioan-Aurel Pop, presedinte, acad. Razvan Theodorescu, acad. Victor Voicu si acad. Bogdan C. Simionescu, vicepresedinti. Vor participa de asemenea acad. Eugen Simion, presedinte al Sectiei de filologie si literatura, acad. Dorel Banabic, presedintele Sectiei de stiinte tehnice, profesorii Ionel Candea, Constantin Zalinescu si Sergiu Nedevschi, membri corespondenti ai Academiei Romane.
Manifestarea este organizata de Muzeul Bucovinei si Consiliul Judetean Suceava, in parteneriat cu Academia Romana, coorganizator: Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava.

Sesiunea solemna va avea loc la Muzeul de Istorie din strada Stefan cel Mare, nr. 33, cuvantul de intampinare fiind adresat de dr. Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Bucovinei, iar Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, va rosti un cuvant de salut.

Lucrarile sesiunii omagiale vor fi deschise de presedintele Academiei Romane, acad. Ioan-Aurel Pop. In cadrul evenimentului vor sustine prelegeri: acad. Razvan Theodorescu, vicepresedinte al Academiei Romane, prof. Alexandrina Cernov, Universitatea din Cernauti, si scriitorul Vasile Tarateanu, ambii membri de onoare al Academiei Romane si fondatori ai Societatii pentru Cultura Romaneasca "Mihai Eminescu" din Cernauti. De la Chisinau va fi prezent acad. Viorel Prisacaru, membru al Academiei de Stiinte a Moldovei. Va lua de asemenea cuvantul prof.univ.dr. Stefan Purici, prorectorul Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava.

Bucovina de Nord va fi reprezentata la evenimentul de la Muzeul Bucovinei din Suceava de o delegatie romaneasca alcatuita din 12 membri de la Cernauti.

In cadrul aceluiasi eveniment sambata, 17 noiembrie, de la ora ora 9.00, va avea loc o vizita in Bucovina, la Manastirea Voronet, Manastirea Moldovita, Mansstirea Sucevita, Manastirea Bogdana.

Pe data de 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, organ format din reprezentantii alesi ai romanilor si ai nationalitatilor din Ducatul Bucovinei, imediat dupa infrangerea si destramarea Austro-Ungariei la sfarsitul Primului Razboi Mondial, vota in unanimitate unirea cu Regatul Romaniei.

In Sala Sinodala a Palatului Mitropolitan din Cernauti, Congresul General al Bucovinei, sub presedintia lui Iancu Flondor, decreta: "Congresul General al Bucovinei, intrupand suprema putere a Èšarii si fiind investit singur cu puterea legiuitoare, in numele suveranitatii nationale, hotaram: unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare, pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei".

Congresul a trimis o telegrama omagiala regelui Ferdinand I, numit "Rege si Domn Liberator si Purtator de grija al Bucovinei", iar Iancu Flondor venea la Iasi, in fruntea unei delegatii de 15 bucovineni, pentru a prezenta autoritatilor romane mesajul unirii Bucovinei.

Actul unirii va fi ratificat de catre regele Ferdinand in 18/31 decembrie 1918, prin decretul nr. 3744, publicat in "Monitorul Oficial" o zi mai tarziu. Iancu Flondor si Ion Nistor vor fi numiti ministri secretari de stat fara portofoliu in guvernul central.

In anul 1919 incepea procesul diplomatic de recunoastere a fauririi Romaniei Mari pe baza tratatelor internationale. Chestiunea Bucovinei va fi prezentata si sustinuta pe 1 februarie 1919 de catre prim ministrul Ion I. C. Bratianu la Conferinta de pace de la Paris.


Stiri asemanatoare:

iarna in Bucovina Prognoza meteo pentru Craciun si Anul Nou in zona MoldoveiPrognoza meteo pentru Craciun si Anul Nou in zona Moldovei
Meteorologii au dat publicitatii prognoza pentru Craciun dar si pentru sfarsitul de an. Ei anunta ninsori. In zona Moldo...

expozitia - Arta si ceremonial la mesele regale
Cele mai citite stiri 5 zile:
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+