Trei tineri, arestati pentru vanzare de droguri(VIDEO)

de:

La data de 16.02.2011, politistii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Suceava au realizat prinderea in flagrant a persoanelor mai sus mentionate, in timp ce incercau vanzarea cantitatii de droguri pentru suma de 1000 euro, pe raza municipiului Vatra Dornei.

Trei tineri au fost arestati preventiv astazi pentru vanzare de droguri de risc. Cei patru au fost filati incepand cu luna noiembrie 2010 de politistii antidrog din cadrul B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava si cu sprijinul tehnic al Serviciului Operatiuni Speciale . Capul gruparii era P. DRAGOS-ANDREI de 30 ani, din municipiul Vatra Dornei.
In baza probatoriului administrat, s-a stabilit ca suspectul, in demersul sau
infractional, a incercat vanzarea cantitatii de 220 grame cannabis impreuna cu M. MIREL ALEXANDRU de 20 ani din comuna Saru Dornei, si A. SAMUEL de 22 ani din municipiul Vatra Dornei.
La data de 16.02.2011, politistii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O.
Suceava au realizat prinderea in flagrant a persoanelor mai sus mentionate, in timp ce incercau vanzarea cantitatii de droguri pentru suma de 1000 euro, pe raza municipiului Vatra Dornei.
Ulterior, au fost efectuate cinci perchezitii domiciliare si au fost puse in
executare cinci mandate de aducere, fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. pentru continuarea cercetarilor inca doua persoane implicate in tranzactia cu droguri de risc. La unul dintre domicilii s-au gasit peste 20 de grame de canabis iar la un altul resturi de tigari cu canabis.
In cauza s-a dispus retinerea suspectilor P. Dragos-Andrei, M. Mirel
Alexandru si A. Samuel care joi au fost prezentati Tribunalului Suceava. Ei au fost arestati preventiv pentru 29 de zile.
Cercetarile sunt continuate de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. –
Serviciul Teritorial Suceava pentru identificarea tuturor participantilor la savarsirea activitatilor infractionale si tragerea acestora la raspundere penala.

Tag-uri : droguri vanzare Suceava vatra dornei canabis diicot flagrant politisti arestati tineri - , , , , ,
Da 1 Like si aboneaza-te pe FACEBOOK !
Stiri asemanatoare

Alte stiri categoria eveniment
AutoSpace
Fii Informat !
sageata
informatiaTa.roon Google+
Ultimile Stiri :