Trenuri anulate din cauza gerului si calatori blocati prin gari. S-a intamplat in aceasta dimineata, cand mai multe trenuri care circulau pe rutele Suceava – Cacica sau Suceava – Iasi, Suceava – Pascani, au fost anulate. Locomotivele trenurilor respective nu au pornit pur si simplu din cauza gerului. Asa s-a intamplat in mai multe judete ale Moldovei, nu mai putin de 17 trenuri de calatori din regionala CFR Iasi fiind anulate.
La 9.30, calatorii care se pregateau sa urce in trenul Suceava – Iasi au aflat ca acesta nu poate fi pus in functiune si ca a fost anulat. Oamenii au mers la ghisee si si-au cerut banii de bilete. Cei mai multi au plecat cu microbuzul spre Iasi, altii au ramas si au asteptat in gara Burdujeni, in speranta ca urmatorul tren va fi pus in functiune. Cei de la Informatii CFR le-au explicat oamenilor ca au fost anuntati in ultima clipa de anularea trenurilor pentru ca mecanicii au sperat sa puna locomotivele in miscare. Nu au reusit insa, din cauza ca temperaturile au scazut mult sub -20 de grade Celsius.