Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava conduce topul universităților din România cu 16 brevete de invenții acordate și eliberate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în anul 2019, fiind urmată de Universitatea „Politehnica” din București, cu 12 brevete, și de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, cu 10 brevete, conform rezultatelor publicate în Buletinele Oficiale de Proprietate Intelectuală din anul 2019.

Preocuparea universității sucevene pentru cercetarea aplicată și susținerea dezvoltării economice a regiunii este reflectată în anul 2019 și de cele 27 de contracte de servicii de cercetare încheiate cu companii din zonă, de elaborarea a 7 proiecte în colaborare cu companii TIC din regiune pentru dezvoltarea de produse noi (beneficiind de o finanțare europeană de peste 1,5 milioane de euro), de dezvoltarea a 37 de companii start-up ce au asigurată, prin intermediul USV, o finanțare europeană de 35.000 de euro fiecare, proiectarea unui Parc Tehnologic cu potențial transfrontalier, în colaborare cu Primăria Siret și Consiliul Județean Suceava, și de extinderea facilităților proprii de transfer tehnologic și spin-off în zona aeroportului sucevean.

Această transformare a universității sucevene este evidențiată și de experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) care oferă Universitatea din Suceava drept exemplu, între universitățile românești, de „instituție ancoră pentru o regiune, jucând un rol cheie în comunitate și în ecosistemul înconjurător, fiind clar angajată să dezvolte o agendă antreprenorială.”, conform Raportului OECD „Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania” publicat în 2019. Totodată, reprezentanții industriei IT au premiat Suceava, pentru al doilea an consecutiv, ca fiind orașul cu cea mai mare ascensiune pentru industria IT din estul României (după Iași). Un pas important în domeniul cercetării aplicate în medicină și industria alimentară a fost făcut de USV prin dezvoltarea primului laborator de metagenomică și biologie moleculară din România dedicat bolnavilor de diabet, finanțat dintr-un proiect european de peste două milioane de euro.

Din punctul de vedere al Prorectorului USV cu activitatea științifică, Prof.univ.dr. Mihai Dimian, susținut de o experiență de peste 15 ani în universități și institute de prestigiu din SUA, Germania și Franța, procesul de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării românești este mult îngreunat de o legislație a cercetării și educației neadaptată acestei activități, de lipsa unei susțineri permanente financiare și cu personal dedicat, precum și de slaba dezvoltare a industriei naționale și de disfuncționalitățile existente în lanțul universitate – institute de cercetare – industrie. Reconsiderarea și susținerea fiecărei etape a procesului de transformare a unei idei inovative într-un produs de succes ar trebui să fie o prioritate pentru România, cu atât mai mult cu cât inventica românească a scăzut până la un nivel întâlnit numai după primul și al doilea război mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.