sursa foto: timponline.ro

Vești proaste de la Guvern. Autostrada spre Moldova rămâne un vis. Finanțarea cu fonduri europene a Autostrăzii Unirii, cea care ar trebui să facă legătura dintre Moldova și restul țării, nu s epoate face cu fonduri europene – așa cum se spera. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a făcut anunțul vineri, după o interpelare a deputatului PNL de Suceava Ioan Balan. Acesta a solicitat Ministerului, informații cu privire la posibilitățile de finanțare cu fonduri europene ale obiectivelor de investiții din Moldova, Autostrada Unirii, drumul expres Suceava-Ploiești și linia de tren Suceava – București.
„În privința finanțării pentru Autostrada Unirii, la această dată, prin POIM 2014-2020 este contractată doar pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră „Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț”. În ceea ce privește tronsonul Târgu Neamț- Iași- Ungheni, la această dată finanțarea proiectului (inclusiv pregătirea), este prevăzută a se realiza prin parteneriat public-privat. În concluzie la această dată, finanțarea Autostrăzii Unirii în cadrul POIM nu este posibilă, în condițiile legislației actuale, iar finanțarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislației, de rezultatele studiului de fezabilitate și de alocarea financiară disponibilă”, a declarat ministrul pentru stiripesurse.ro.
În ceea ce privește drumul expres Suceava-Ploiești, ministrul Fondurilor Europene a spus că sunt în implementare proiecte de elaborare a documentației tehnico-economică pentru toate sectoarele drumului, toate tronsoanele având finanțare aprobată în cadrul POIM Programul Operaţional Infrastructură Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.