Un individ de 34 de ani, din județul Neamț cultiva cannabis iar aopi urca plantele recoltate în podul casei. A fost însă prins de cei de la DIICOT Iași și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Conform procurorilor, în cursul anului 2019, inculpatul M.A.V. a înființat o cultură de canabis pe raza județului Neamț, în vederea obținerii din aceasta, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc canabis, care ulterior urma să fie comercializat.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii septembrie 2019, inculpatul M.A.V. a recoltat o cantitate considerabilă de canabis, pe care a depozitat-o la locuințele sale, aceasta fiind uscată în podul casei și pregătită în vederea comercializării. De asemenea, s-a reținut faptul că o parte din cantitatea de canabis recoltată, a fost comercializată en-gros, mai multor dealeri de pe raza județelor Neamț, Iași și Bacău, la prețul de 35.000-40.000 lei pe kilogram. La data de 13.11.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Iași au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare la locuințele inculpatului, cu ocazia cărora au fost identificate și ridicate 99,25 kg de canabis (fragmente) și cantitatea de 8,77 kilograme de muguri și inflorescențe, două pistoale, o pușcă, două telefoane mobile, dar și suma de 16.800 lei.El urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.