Explozie într-un apartament din Vatra Dornei, unde 16 locuințe au fost afectate, marți dimineață. O butelie a explodat în unul din apartamentele blocului.

Explozie la o butelie, intr-un apartament din municipiul Vatra Dornei, neurmată de incendiu.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Proprietara, o femeie de 79 de ani, a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor și pe față.

Aceasta a dat drumul la o erotermă după ce s-a trezit însă nu și-a dat seama că sunt scăpări de gaz de la butelie și s-a produs explozia.

Bătrâna a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

De asemenea, în urma exploziei, o ușa metalică de la intrarea unui apartament de la etajul doi a fost deformată, iar în interior a ramas blocat proprietarul.

Pompierii au deblocat ușa și l-au eliberat pe bărbat.

Au fost în total identificate 16 apartamente afectate, unul distrus, iar restul cu diferite distrugeri (ușile de la intrare, tocurile, tencuiala etc.).

De asemenea, două autoturisme parcate lângă bloc au fost avariate (geamuri sparte).

La fața locului a ajuns și un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a   evalua situația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.