Autostrada Pașcani-Suceava-Siret va fi finanțată prin Programul Operațional pentru Transport care a fost aprobat astăzi de Comisia Europeană. Anunțul a fost făcut vineri după amiază de către deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan.

Acesta a precizat că suma alocată prin Programul Operațional de Transporturi până în 2027 este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile.

„Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că printre proiectele care urmează să fie finanțate prin POT 2021-2027 se numără: Autostrăzile Sibiu-Pitești, Sibiu-Brașov, Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș (mai puțin sectoarele finanțate prin PNRR), Brașov-Bacău, Timișoara-Moravița și Pașcani-Siret.

Vor mai fi finanțate extensii și modernizări ale infrastructurii feroviare ( inclusiv rețeaua de metrou), dar și proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre.

Vor fi făcuți repede pașii pentru proiectarea și executarea lucrărilor la Autostrada Pașcani-Suceava-Siret.

O garanție că acest drum rapid se va face este că Sorin Grindeanu este ministrul Transporturilor care a reușit în decurs de un an să finalizeze toate procedurile greoaie pentru stabilirea constructorilor la autostrada A 7 de la Ploiești la Pașcani.

Tot Sorin Grindeanu este ministrul Transporturilor care va accelera procedura și pentru tronsonul Pașcani-Suceava-Siret astfel încât să avem autostradă la Suceava cât mai repede”, a declarat Gheorghe Șoldan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.