PSD o aruncă în lupta pentru Primăria Suceava pe Mirela Adomnicăi, fost prefect al județului. În cadrul Biroului Permanent al organizației municipale a PSD Suceava, s-a decis susținerea Mirela Adomnicăi în competiția pentru funcția de primar al Sucevei la alegerile locale din acest an. Într-un comunicat de presă, liderii partidului spun că desemnarea Mirelei Adomicăi s-a făcut atât pe baza rezultatelor unui sondaj de opinie comandat de partid, care a dat-o ca fiind persoana cu cele mai mari șanse pentru obținerea unui mandat de primar în fața actualului edil, cât și în urma discuțiilor din cadrul organizației – unde s-a ajuns la concluzia că datorită experienței politice și administrative avute, este cea mai potrivită persoană pentru a intra în această competiție electorală. În același comunicat de presă se arată că ”PSD Suceava vine în fața alegătorilor cu un profesionist, cu un om care a dovedit de-a lungul timpului calități manageriale de necontestat și cu o reală experiență administrativă în spate. Este timpul ca acest oraș, reședință de județ, să cunoască o transformare în bine și acest lucru poate fi făcut dacă în fruntea administrației publice locale vine un om cu experiența Mirelei Adomnicăi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.