sursa foto:editia.ro

Rădăuțean reținut după ce, la beție, a furat mașina unui politician și mers la Poliția de Frontieră să înjure cadrele MAI. S-a întâmplat luni dimineață.

Un rădăuțean mort de beat s-a prezentat la Poliția de Frontieră Rădăuți și a intrat cu forța, pentru a-i înjura pe polițiști. Culmea, bărbatul a venit cu o mașină pe care o luase fără încunviințare de la un politician local.

Cadrele Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizate luni dimineață de către cadre de la Poliție de Frontieră cu privire la faptul că la intrarea prevăzută cu barieră de la sediul instituției a oprit un autoturism marca VW Golf din care a coborât o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 45-50 de ai. Individul a intrat în punctul de control acces din instituție fără aprobare, aducând injurii la adresa cadrelor M.A.I.. Acesta părea în stare de ebrietate, vorbea incoerent, iar după puțin timp s-a urcat la volanul autoturismului marca Golf și a plecat de la fața locului.

Ulterior, lucrătorii din cadrul S.T.P.F. Suceava au identificat autoturismul în cauză parcat la ferma ce aparține numitului Ilisoi Octavin, un politician local, în zona denumită „Podul Vlădichii” de pe raza municipiului Rădăuți. Totodată, în apropierea autoturismului, aceștia l-au identificat pe Lucescu Nicolae, rădăuțean, care era în stare vădită de ebrietate, și care a declarat verbal că el a condus autoturismul marca VW Golf.

POlițiștii s-au deplasat la S.T.P.F. Suceava, de pe raza municpiului Rădăuți, unde l-au identificat Lucescu Nicolae. Întrucât acesta emana halenă alcoolică și a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, el a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.

De asemenea, din verificările efectuate în baza de date s-a constatat faptul că Lucescu Nicolae are permisul de conducere anulat. Individul a sustras autoturismul marca VW Golf din posesia lui Ilisoi Octavian și l-a condus pe raza municipiului Rădăuți, fără acordul acestuia. Ilisoi Octavian, a formulat plângere împotriva lui Lucescu Nicolae pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință.

Față de Lucescu Nicolae a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la data de 16.11.2020 să fie prezentat procurorului de caz în vedere luării unei măsuri preventive.

La nivelul Poliției municipiului Rădăuți a fost constituită o escortă, în vedere introducerii persoanei reținute în CRAP Suceava.

Sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.