Poveste cutremurătoare, în spatele suicidului afaceristei din Bosanci. Femeia, de etnie rromă, nu voia să își căsătorească fata cu forța și intrase într-o depresie.

Fiica ei, acum în vârstă de 14 ani, fusese promisă unui băiat dintr-o localitate din zona Fălticeni, tot de etnie rromă. Aranjamentele au fost făcute pe când cei doi copii erau mici, conform legilor țigănești.

Fiica femeii de afaceri nu voia însă să se căsătorească la 14 ani, așa cum era stabilit, și să plece din casa părintească și i se plângea zilnic mamei.

Mama era îndurerată și a avut discuții cu soțul iar bărbatul i-a spus că el își va respecta înțelegerea făcută în urmă cu ani de zile cu familia băiatului și fata se va căsători cu cel căreia i-a fost promisă.

Cei doi au trei copii, de 9, 14, respectiv 17 ani. Luni, femeia de 32 de ani a lăsat bani în casă și a spus că se duce pentru un control la Policlinica Suceava.

A mers însă la hala pe care o deținea în localitatea Udești, acolo unde s-a sinucis prin spânzurare. Soțul și rudele au început să o caute, tocmai pentru că se temeau să nu se întâmple ceva rău deoarece era abătută în ultima vreme.

În jurul orei 21:30, au găsit-o spânzurată în fostul depozit de materiale de construcții iar soțul a sunat disperat la 112.

Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au putut decât să constate decesul femeii de 32 de ani.

Din primele discuții purtate de polițiști cu membrii familiei defunctei, a rezultat că, în ultima perioadă, aceasta era supărată și se retrăgea deseori la hala din Udești în care a fost găsită fără suflare.

Dumnezeu să o ierte! 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.