Situiație incredibilă, la Vama Siret. Un ucrainean cu 400.000 de dolari în rucsac s-a prezentat în vamă și a revendicat 100.000 de dolari confiscați de polițiștide la soția sa.

În continuarea cercetărilor în cazul din data de 25 iulie, când o femeie cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, a fost depistată cu 100.000 de dolari în fața PTF Siret, marți, în jurul orei 14.00, s-a prezentat în aceeași vamă un cetățean ucrainean care a susținut că cei 100.000 de dolari îi aparțin.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, avea asupra lui un rucsac în care a declarat că mai are 400.000 de dolari, iar toată suma, împreună cu cea a femeii, este a lui.

În urma unor verificări specifice cu privire la documentele prezentate de bărbat pentru banii pe care-i deținea și a constatării faptului că există neconcordanțe între declarațiile femeii și ale bărbatului, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Drept urmare, în urma inventarierii valutei din rucsasul bărbatului, s-a constatat că este vorba de 390.000 de dolari. Și în acest caz valuta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în total, în cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră au confiscat de la ambele persoane, suma de 490.000 de dolari.

Polițiștii de frontieră fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.