incendiu, foto arhivă
incendiu, foto arhivă

Casă incendiată intenționat, în miez de noapte, la Tișăuți. S-a întâmplat luni, în jurul orei 2.53.Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea incendiului la o vilă. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o parte din acoperișul casei, cu pericolde de propagare la întreaga locuință (P+1). Proprietarii dormeau când au izbucnit flăcările, însă au reușit să iasă la timp din interior și să sune le 112. Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape 3 ore, la ora 5.35. Au ars: 40 mp din acoperiș, 15 mp din planșeul camerelor de la etaj, 70 mp de izolație exterioară și circa 3 mc lemn de foc. S-au degradat acoperișul casei pe 50 mp, pereții pe 70 mp, obiecte de mobilier, instalația electrică și 50 mp de parchet din lemn. Cadrele ISU Suceava au stabilit ulterior că focul a fost pus intenționat, de o mânî criminală. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente. Piromanul a fost prins de polițiști. Se pare că el era în conflict cu proprietarii și a vrut să se răzbune pe aceștia. Piromanul, pe Gelu S., din Suceava, este partenerul de afaceri al proprietarului casei. Acesta a împrumutat bani pentru a intra în afacere cu amicul său, numai că lucrurile nu au mers cum a sperat și nu a prosperat. Bărbatul dă vina pe partenerul de afaceri pentru că nu au avut succes și i0a dat foc la casă pentru a se răzbuna, disperat că nu are de unde să dea acum înapoi banii luați cu împrumut. Gelu S. a recunoscut fapta și le-a spus polițiștilor că trece printr-o depresie. El a fost internat în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.