Accident de muncă pe șantierul căminului cultural din Vicovu de Jos.

Luni după amiază, polițiștii au fost sesizați că administrator unei firme a suferit un accident de muncă, pe un șantier de pe raza localității Vicovu de Jos, locație unde se construiește un cămin cultural.

Agenții s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.

Administratorul firmei de construcții lucra împreună cu fratele său și un alt muncitor la Vicovu de Jos, pe șantierul unde se construiește un cămin cultural.

Cu ocazia cercetărilor la fața locului, s-a constatat că cei trei muncitori tencuiau pereții interior ai construcție care au o înălțime de aproximativ 6 metri.

Pentru a face acest lucru, cei trei au instalat o schelă pe care montat panouri, prin care au separat încăperea principală cu pereți de 6 metri, în două nivele cu înălțimea de aproximativ 3 metri. Pentru a ajunge de la primul la al doilea nivel, aceștia au instalat o scară.

În jurul orelor 13.15, bărbatul ulterior rănit a dorit să urce de la primul nivel către al doilea, având în mână un cancioc și o gletieră, însă într-o clipă de neatenție, acesta a călcat greșit pe scară și căzut de la o distanță de aproximativ 2 metri.

Acestuia i s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD solicitat la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate.

Rănitul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism umăr stâng.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, și „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.