Accident cu trei răniți, provocat de un polițist, la Vicovu de Sus. Este vorba despre accidentul rutier petrecut miercuri seară, în care au fost implicate două autoturisme.

Miercuri, la ora 19.50, lucrătorii Poliției Orașului Vicovu de Sus s-au sesizt direct cu privire la faptul că în proximitatea sediului Poliției Orașului Vicovu de Sus a avut loc un accident rutier.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că un șofer de 40 ani, polițist în cadrul Poliței Orașului Vicovu de Sus, în timp ce se deplasa la locul de muncă cu autoturismul său, a produs acest accident.

Polițistul a efectuat virajul la stânga fără a se asigura corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi A3, condus de un tânăr de 20 ani, care cirula din sens opus.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0.00 mg/L alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului a rezultat rănirea șoferului mașinii care circula regulamentar precum și a doi pasageri din autoturismul acestuia.

Toți trei au ajuns la Spitalul Județean Suceava cu multiple traumatisme, inclusiv cranio-cerebrale, fracturi și contuzii.

Pe numele polițistului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.