Percheziții la Andrei Necșulescu, zis Claunul Bobo, care e cercetat pentru șantaj. Acesta a fost ridicat marți de mascați și dus la audieri.
Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind documentată activitatea infracțională a doi bărbați, de 45 de ani – activistul Andrei Necșulescu, respectiv un bărbat de 43 ani, din comuna Bilca.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada iunie – octombrie 2025, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, Necșulescu, având complicitatea bărbatului de 43 de ani, ar fi săvârșit 9 acte materiale infracționale ce întrunesc fiecare conținutul infracțiunii de șantaj, părți vătămate fiind atât persoane fizice, cât și persoane juridice.
Anchetatorii spun că, în scopul săvârșirii actelor infracționale, Andrei Necșulescu s-ar fi erijat într-un activist preocupat de problematica de protecție a mediului, în spectrul activităților de exploatare a agregatelor minerale, sub acest pretext realizând amenințări cu darea în vileag a unor presupuse fapte compromițătoare sau cu difuzarea unor imagini pe rețele de socializare, toate activitățile ilicite fiind derulate în scopul dobândirii de foloase patrimoniale injuste, respectiv diverse sume de bani sau prestări de servicii.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză, cele două persoane fiind conduse la audieri, în baza unor mandate de aducere.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj în formă continuată și complicitate la șantaj.
Reamintim că Andrei Necșulescu a fost lider al SOS Suceava și candidat de primar al municipiului reședință de județ.


































