Autorul unui accident mortal, la Putna, ridicat de acasă și închis la Penitenciarul Botoșani. Este vorba despre Bobu Alexandru Gabriel, de 27 de ani, care în 2019 a produs un accident mortal în timp ce conducea mașina în stare de ebrietate.

Luni, la orele 17:30, polițiștii au primit un mandat de arestare pentru tânărul din Putna. Acesta a fost condamnat la un an și șapte luni de închisoare cu executare, pentru infracțiunile de ,,ucidere din culpă” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Acesta a fost identificat în Putna, iar apoi condus la sediul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești pentru constituirea unei escorte. Ulterior, polițiștii l-au transportat pe tânăr la Penitenciarul Botoșani în vederea executării pedepsei.

În 2019, bărbatul a produs un accident rutier în urma căruia un amic, de 29 de ani, a murit. Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional 2H, noaptea.

Autoturismul VW Golf condus de Bobu a scăpat de sub control. Mașina a ieșit de pe șosea, a lovit un stâlp de iluminat, fiind proiectată apoi într-un gard metalic şi în poarta şi fântâna unei case.

A fost solicitată intervenţia unui modul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, având sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Rădăuţi.

La locul accidentului au fost identificaţi doi răniţi grav, şoferul Gabriel Bobu, de 24 de ani, din Putna, semiconştient, prezentând mai multe leziuni şi Ionel Popescu, de asemenea localnic, pasagerul de 29 de ani, proiectat în afara maşinii şi aflat în stare de inconştienţă.

Pasagerul a murit la scurt timp, chiar dacă medicii sosiți la fața locului au făcut minute în șir manevre de resuscitare.

Conducătorul auto Gabriel Bobu a fost examinat de cadrele medicale sosite la locul accidentului și apoi transportat de o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral, plăgi excoriate frontale, contuzie coloană cervicală”, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații de specialitate.

La locul accidentului acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.