Bărbat găsit mort în plină stradă, la Păltinoasa. Macabra descoperire a fost făcută de un trecător care a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță dar și polițiștii. Echipajul de ambulanță a constatat decesul persoanei respective. Oamenii legii au identificat bărbatul decedat în persoana unui localnic de 63 de ani. Din examinarea sumară a cadavrului, nu există suspiciuni ca acesta ar fi murit în urma unei agresiuni.Polițiștii spun, că cel mai probabil, bărbatul a murit din cauze medicale.Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here