Bărbat mort după ce a căzut în drum, în timp ce mergea spre casă. Este vorba despre un sucevean 86 de ani. Acesta a mers sâmbătă dimineață în localitatea Grămești, în vizită la rude. În jurul orei 15.00, bărbatul a plecat pe jos spre centrul localității Grămești. Acesta voia să se întoarcă spre Suceava cu un mijloc de transport.În jurul orei 18.00, suceveanul a fost găsit căzut pe sol, pe marginea drumului comunal, în apropierea unei porți. Un localnic a făcut descoperirea. După ce a constatat că a acesta nu se mai putea ridica, localnicul a solicitat ambulanța prin 112. Bătrânul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul de Boli Cronice Siret, după care a fost transferat la Spitalul Județean. El avea leziuni la cap după ce a căzut în stradă. Bărbatul a decedat ulterior, în timp ce se afla internat la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurochirurgie. A fost anunțat SML Suceava, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de uciderea din culpă.

Oferta SAVCOM 12-18 Aprilie OFERTA RITMIC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here