Doi bărbați din Șcheia, unul carantinat iar altul nevaccinat au fost prinși la păcănele, într-o sală de jocuri din Suceava. Cei doi au fost amendați de polițiști.

Duminică, în jurul orelor 22.10, un echipaj compus din lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, I.J.J. Suceava și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în timp ce efectuau verificări privind respectarea legislației în domeniul combaterii răspândirii COVID 19, au identificat în incinta sălii de jocuri SC ROYAL CLUBINVEST SRL doi bărbați din Șcheia.

Fiind întrebat despre prezența sa în acest loc, unul dintre indivizi a recunoscut că s-a întors din Italia în data de 18.01.2022 și că este plasat în carantină la domiciliu.

În urma interogării bazelor de date, s-a stabilit că bărbat are obligația de a sta în carantină conform legislației în domeniu.

Celălat bărbat a declarat că a dorit să stea numai 5 minute în incinta sălii de jocuri și că nu este vaccinat și nici nu deține mască de protecție.

Având în vedere cele constatate, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a celor doi, primul fiind sancționat cu amendă de 1000 de lei iar al doilea cu 500 de lei.

La rândul ei, gestionara sălii de jocuri a fost sancționată cu avertisment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.