sursă foto eMaramures

Bătrână lovită de mașină pe trecerea de pietoni, chiar în fața Primăriei Gura Humorului. Accidentul rutier s-a petrecut luni la amiază.

O șoferiță de 57 ani, din Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio din direcția Frasin către Gura Humorului, nu a dat prioritate de trecere bătrânei care se afla pe zebră.

În momentul în care șoferița a ajuns la trecerea pentru pietoni din fața Primăriei Gura Humorului aceasta a lovit o bătrână de 71 ani, din Gura Humorului, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal din partea dreaptă către primăria Gura Humorului.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bătrânri, care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie lombară”, victima nerămânând internată.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind apoi condusă la spital pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovată de producerea evenimentului rutier se face șoferița, care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.