Bătrână ucisă de mașina nepotului său pe când acesta încerca să repare o defecțiune. Tragedia s-a petrecut joi seară, la Vatra Dornei.

Conform IPJ Suceava, un bărbat din Vatra Dornei a venit cu o autoutilitară VW împreună cu o cunoștință care nu deține permis de conducere pentru a-și lua bunica și a o transporta acasă.

Bărbatul a oprit mașina în zona unei parcări, a intrat în locuință și s-a întors împreună cu bunica sa. Numai că atunci când a vrut să pornească vehiculul și-a dat seama că el nu pornește.

Șoferul s-a dat jos din mașină pentru a repara defecțiunea și l-a rugat pe amicul său, care nu deține permis de conducere, să se urce la volan și să pună vehiculul în funcțiune la un anumit moment.

În același timp, bunica șoferului a coborât și s-a postat chiar în fața mașinii.

În timp ce șoferul lovea electromotorul cu o șurubelniță, amicul aflat la volan a pornit motorul și vehiculul s-a pus în mișcare, lovind-o pe femeia din față.

Aceasta a fost grav rănită și, în ciuda eforturilor cadrelor medico-sanitare care au ajuns la fața locului, aceasta a decedat la scurt timp.

Polițiștii au dechis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.