Telenovelă după un accident rutier provocat de un șofer băut. Duminică noapte, polițiștii au identificat pe raza localității Călinești Enache, comuma Dărmănești, în șanț, un autoturism marca Audi. Vehiculul prezenta mai multe avarii iar lângă acesta erau câteva persoane. Autoturismului avariat îi lipseau plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Mai mult, vehiculul avea două airbag-uri declanșate, iar pe acestea erau vizibile pete de sânge. Agenții au verificat interiorului autoturismului. Cu această ocazie ei au găsit pe podeaua din dreapta față un portofel.În interiorul acestuia, printre alte bunuri, se afla și cartea de identitate al lui Marian C., de 33 ani, din comuna Dărmănești. De asemenea, în torpedoul autoturismului a fost găsit și certificatul de înmatriculare. Polițiștii au plecat în căutarea șoferului, care a fost identificat la aproximativ 400 metri. Bărbatul prezenta pe nas și pe mâneca stângă două pete de sânge. Marian C. a negat însă orice implicare în producerea evenimentului. Existând suspiciunea că acesta a condus autoturismul în cauză, s-a procedat la testarea lui cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe de sânge. Fiind interogate bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here