Patru cadre medicale de la un cabinet individual din Ostra au fost reținute pentru vaccinări fictive. Este vorba despre un medic și trei asistenți care activează în mediul rural.

Miercuri, 4 mai, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a patru persoane, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la fals intelectual, fals informatic, complicitate la fals informatic,  fals material în înscrisuri oficiale și de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Procurorii spun că, în perioada 18.06.2021 – 22.10.2021, un medic împreună cu alte trei cadre medicale ce își desfășoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual situat în zona rurală a județului Suceava – Ostra, au vaccinat fictiv împotriva COVID-19 zeci de persoane.

La cabinetul respectiv erau disponibile vaccinuri Jonson&Jonson.

Cadrele medicale au furnizat documente cu mențiuni nereale unui număr de 82 de persoane, documente care să certifice imunizarea acestora prin vaccinare împotriva Covid 19, în condițiile în care acestor persoane nu li s-a administrat doza unică de vaccin.

Culmea, multe dintre persoanele respective nu au fost nici măcar prezente în incinta cabinetului medical individual la data și ora pretinsei vaccinări, a reieșit în urma cercetărilor.

Cele patru persoane au desfășurat astfel o activitate ilegală menită să confere o certificare frauduloasă unor persoane care din diferite motive nu doreau să fie vaccinate, dar care urmăreau să beneficieze pe nedrept de avantajele imunizării conferite de legislația română și europeană în domeniul sănătății.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.