Parchetul Militar Iași face cercetări în cazul unui pompier sucevean intoxicat în timpul unei intervenții. Este vorba despre pompierul Răzvan Airinei, care a ajuns în stare gravă la Terapie Intensivă după ce s-a intoxicat cu o substanță necunoscută în timp ce intervenea la un incendiu – în localitatea Costâna.

Răzvan Airinei s-a intoxicat după ce a intrat în casa în care s-a produs un incendiu, pe 23 mai. Alți doi colegi de-ai săi au ajuns la Spitalul Județean Suceava intoxicați, numai că Răzvan era în stare foarte gravă.

Procurorii vor să stabilească ce s-a întâmplat pe timpul intervenției și cu ce substanță s-a intoxicat angajatul ISU Suceava. Au fost prelevate probe toxicologice pentru efectuarea de analize iar procurorii așteaptă rezultatele acestor analize.

Răzvan Airinei a stat patru zile internat la Reanimarea Spitalului Județean Suceava după care a fost transferat la Institutul Clinic Fundeni.

Prietenii acestuia au făcut apeluri disperate pe rețelele de socializare pentru donare de sânge, pompierul având nevoie de transfuzii.

”Răzvan Airinei, pompier în cadrul ISU Suceava, are nevoie urgentă de sânge, plasmă și trombocite! În urma intervenției de stingere a unui incendiu, acesta a inhalat o substanță toxică care i-a pus grav viața în pericol! Acum el este internat la Institutul Clinic Fundeni și are mare nevoie de ajutorul nostru. Și salvatorii au nevoie să fie salvați!”, este mesajul transmis de ei către suceveni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, ne-a declarat că intervenția la incendiul respectiv s-a derulat conform procedurilor și că pompierii au intrat în interior cu măști de oxigen. Acesta a explicat că procurorii Parchetului Militar investighează orice accident pe care un pompier l-ar suferi pe timpul unei misiuni.

În incendiul de la Costâna a murit, în condiții suspecte, un italian de 72 de ani, care se afla în interiorul casei respective. Localnicii spun că ar fi fost degajări de arsenic de la mobila veche din casă, dar numai în urma unor cercetări se va putea stabili cu ce substanță s-a intoxicat pompierul Răzvan Airinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.