Dealer de droguri căutat de 3 ani, prins la Vama Siret, când voia să intre în țară. Acesta are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de doi ani și șase luni.

Tânărul de 26 de ani, pe nume Șerban Lazăr, originar din localitatea Frătăuții Noi, s-a sustras executării pedepsei cu închisoarea și era dat în urmărire.

Acesta a fost prins la Punctul de Trecere al Frontierei de la Siret, luni, ridicat și dus sub escortă la Peninteciarul Botoșani.

El a fost condamnat la închisoare, în 2020, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și șantaj.

Tânărul de 26 de ani a fost ridicat de DIICOT în urma unor percheziții efectuate în 2019, când procurorii au descoperit că împreună cu un amic înființase o cultură de cannabis. De altfel ei comercializau droguri la prețul de 50 de lei gramul, prin intermediul unui minor.

Procurorii spun că minorul respectiv ar fi fost șantajat de cei doi dealeri după ce acesta nu a mai vrut să le vândă drogurile. Cei doi indivizi l-au amenințat pe minor și pe membrii familiei sale cu acte de violență.

Pentru a scăpa de traficanți, minorul le-a dat acestora diverse sume de bani.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.