autospecială pompieri

Fălticenean bolnav, găsit mort în casă, după ce un prieten a sunat la 112 și a reclamat că bărbatul nu a mai fost văzut de două săptămâni. Pompierii au reușit să intre în apartamentul defunctului, prin forțarea unui geam de la balcon.

Bărbatul de 61 de ani, care locuia singur a fost găsit fără suflare în apartamentul său după ce un prieten a sunat la 112, miercuri. Acesta nu a mai fusese văzut de vecini de două săptămâni și nici nu mai răspundea la telefon.

La locuința persoanei decedate au intervenit lucrători din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, care au pătruns în apartament prin forțarea unui geam de la balcon.

S-a constat faptul că ușa de acces în locuința persoanei decedate nu prezenta urme de distrugere, fiind încuiată din interior.

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat trupul bărbatului de 61 de ani iar în urma examinării criminalistice nu au fost identificate urme de violență pe corp sau alte categorii de urme.

Trupul neînsuflețit a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi soluționat procedural de lucrătorii BIC Fălticeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.