Sărăcia și boala l-au împins pe un fălticenean să se sinucidă. Omul a lăsat și bilet de adio.

Fălticeneanul a lăsat și un bilet în care anunța de ce a recurs la gestul extrem.

Șocați, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor dar era prea târziu, bărbatul și-a dus planul până la capăt.

Omul  a lipit pe ușa locuinței sale un afiș prin care anunța efcetiv că s-a sinucis și a lăsat ușa întredeschisă.

Polițiștii chemați de vecini la-u găsit pe bărbat în dormitor și o priveliște șocantă.

Bărbatul avea trasă pe cap o pungă din material plastic, lipită în jurul gâtului, iar lângă el avea două butelii de gaz cu furtunele aferente, ce erau introduse în punga din jurul capului.

Cele două butelii au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au oprit scurgerile de gaz, i-au scos acestuia punga de pe cap, iar la scurt timp echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul, după ce manevrele de resuscitare nu au avut efect.

Examinând cadavrul, s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violență.

Cu ocazia cercetării apartamentului, nu au fost identificate urme de forțare sau de răvășire, iar pe fotoliul de lângă patul unde a fost găsit cadavrul numitului Mangher Vasile a fost găsit un bilet prin care acesta declara faptul că s-a sinucis din motive de singurătate, sărăcie și boală.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia și așteaptă acum rezultatele necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.