sursa foto:tvr.ro

Femeie fără adăpost, găsită moartă pe o terasă din cartierul Obcini. Descoperirea a fost făcută vineri seară.

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că o persoană a fost găsită moartă pe o terasă, în spetă pe terasa pensiunii ,,Santa Fe” din municipiul Suceava.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat o persoană de sex feminin fără a prezenta semne vitale, fiind instalată deja rigiditatea cadaverică.

În urma controlului corporal și al articolelor vestimentare nu au fost identificate urme de violență și nici un act din conținutul căruia să reiasă identitatea persoanei în cauză. Persoana decedată este posibil să fi fost persoană fără adăpost.

Personalul medical din cadrul SMURD a constat decesul la orele 20:29. Cadavrul a fost preluat și transportat la morga Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

În vederea stabilirii identității cadavrului s-a procedat la deplasarea la sediul Asociației ”Lumină Lină” din cadrul Bisericii Sf. Vineri. În urma discuțiilor cu polițistul local de serviciu s-a stabilit că în evidențele asociației există o persoană pe nume Tălălău Maricica, de 53 de ani, care ar corespunde cu semnalmentele persoanei decedate. Totodată, acesta a menționat că persoana indicată a fost cazată ultima dată în centru la data de 17.01.2021.

Întrucât până în acest moment nu s-a reușit identificarea cadavrului, s-a dispus darea în urmărire a persoanei decedate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.