Femeie moartă cu arsuri pe tot corpul după ce încăperea în care dormea a luat foc. Femeia, originară din localitatea Boroaia, a murit în spitalul din Fălticeni.
Polițiștii au demarat cercetări și au stabilit cum a suferit aceasta arsuri pe toată suprafața corpului.

În seara zilei de 07.12.2021, in jurul orei 20.30, fiul femeii a plecat de la domiciliul mamei sale, după ce i-a facut focul în locuință și i-a asigurat ușa de acces.

Femeia locuia singură în sat Bărăști, com Boroaia. În dimineața zilei de 08.12.2021, in jurul orelor 07.10, fiul a mers la locuința mamei, moment în care a simtit miros de fum, iar când a deschis ușa bucătăriei în care se afla mama sa, a văzut-o pe aceasta pe podea lângă pat, iar în camera se observa un fum dens.

Bărbatul a intrat în bucătărie, a scos-o pe mamă în holul locuinței și a solicitat un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, în urma efectuării cercetării la fața locului, pe plita sobei din bucătăria unde a fost găsită femeia, se observă o cutie de chibrituri.

Totodata, erau mai multe bunuri cu urme de carbonizare, iar cu ocazia examinării patului unde aceasta dormea, s-a observat că buretele, materialul textil și scandurile sunt carbonizatr.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării necropsiei cadavrului, care se află depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.