Femeie moartă la un praznic, în curtea bisericii, după ce i s-a făcut rău. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după amiază, la Baia.

Sâmbătă, la orele 13:07, polițiștii de la Mălini au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către medicii de la Stația de Ambulanță Fălticeni cu privire la decesul unei paciente din Baia.

Polițiști și un tehnician criminalist s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări.

Femeia de 79 de ani s-a deplasat, duminică la amiază, împreună cu fiica sa, la Biserica Albă din comuna Baia.

La un moment dat, în timpul praznicului, femeii i s-a făcut rău, motiv pentru care fiica sa a sunat la SNUAU 112 și a solicitat un echipaj medical pentru a i se acorda mamei îngrijirile medicale necesare.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SAJ Fălticeni, care după efectuarea manevrelor de resuscitare, a declarat decesul bătrânei.

Din discuțiile purtate cu familia, femeia figura în evidențele medicale ca fiind o persoană care suferă de diferite afecțiuni medicale, urmând un tratament medicamentos în acest sens.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii așteaptă acum rezultatele necropsiei și au întocmit dosar de cercetare în acest caz pentru a lămuri toate împrejurările în care s-a produs decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.