Fiul lui Piedone, pe listele de candidați la parlamentare din partea PSD Suceava.

Vlad Popescu, fiul lui Piedone – primarul Sectorului 5 al Capitalei, apare ca și candidat la alegerile parlamentare … pe listele PSD Suceava. Exact ca în Caragiale (care nu încetează să fie actual), Vlad Popescu a venit impus de la centru la Suceava, pe poziția a treia – deci eligibilă, exact ca și personalul Agamiță Dandanache din piesa O SCRISOARE PIERDUTĂ. Comparația, care este una foarte reușită, nu îmi aparține, ci îi aparține primarului municipiului Fălticeni – Cătălin Coman, care a anunțat miercuri că nu îl va susține nici în ruptul capului de Agamiță Dandanache trimis de partid la Suceava pentru un post eligibil de deputat. De apreciat curajul lui Coman și abordarea de bun simț.

”În cadrul organizației județene nu s-au discutat aceste liste decât în ordinea alfabetică, în totală bătaie de joc pentru statutul și pentru membrii acestui partid. Sunt extrem de dezamăgit și extrem de nemulțumit. Sunt primar în municipiul Fălticeni, al doilea ca mărime din județul Suceava. am un număr mare de voturi în spate, un număr mare de cetățeni care și-au pus încrederea în mine atât în ceea ce privește persoana mea cât și partidul pe care îl reprezint și îmi va fi foarte greu să fac campanie electorală mergând pe stradă și discutând cu fălticenenii despre persoane în care eu nu am încredere”, spune Cătălin Coman.

Vlad Popescu este președinte al organizației PPUSL Sectorul 5 (un partid de buzunar, dacă mă întrebați) și a aterizat pe listele de candidați la parlamentare după negocieri purtate de cele două formațiuni politice la nivel național. Practic, acest om care nu are nici o legătură cu Suceava și nu știu cum va putea reprezenta interesele sucevenilor, îl înlocuiește astfel pe președintele PPUSL Suceava – deputatul Alexandru Băișanu, care nu se mai regăsește pe nici o listă.

Vlad Popescu este un personaj controversat, cercetat de procurori după ce firma pe care o deține a încheiat mai multe contracte cu instituții subordonate Primăriei Sectorului 4 chiar în perioada în care tatăl său, Cristian Popescu Piedone, era primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.