”Am hotărât să continui proiectele mari pentru județul Suceava pentru că mi-am dat seama că pot face asta. Vreau să îi conving pe suceveni că le trebuie un om care să fie credibil și aici, și la București, și la Bruxelles și cu vecinii să negocieze și să fie respectat. Eu nu o să fiu niciodată chelner la Sucevița să le dau de băut și de mâncat șefilor mei de partid ca să mă pun bine cu ei! Eu sunt un om care am avut funcții de răspundere mari în partid și puteam să fiu europarlamentar lejer, că m-au chemat pe listă, dar am venit spre casă după ce soția mea a murit pentru că pot face pentru județul acesta mult mai mult,” este declarația președintelui Consiliului Județean Suceava, la emisiunea Față în față cu Alina Iosif. 

Aflat la oră de bilanț, Gheorghe Flutur ne-a vorbit despre proiectele realizte în județul Suceava în ultimii 4 ani. A vorbit cu mândrie dar și cu durere de Spitalul Județean Suceava și de marile investiții făcute aici, precum ambulatoriul nou, modernizarea și dotarea Secției de Cardiologie, reabilitatea Secției de Boli Infecțioase, dotarea sălilor de operații cu aparatură de utimă oră pentru sterilizarea instrumentarului necesar intervențiilor chirurgicale, despre ridicarea a 4 noi săli de operație cu sisteme de sterilizare a pereților, despre Medicina Nucleară dar și despre înființarea Secției de Paleative. O prioritate rămâne punerea în funcțiune până la finele anului la Suceava a Centrului de Radiologie, astfel încât bolnavii de cancer din județ să se poată trata acasă și să nu mai fie nevoiți să meargă în centre universitare.

Un alt capitol adus în discuție de Gheorghe Flutur este Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare. Au fost lansate curse internaționale iar în patru ani a crescut de peste 10 ori numărul de pasageri. Este în curs de finalizare cel de al doilea terminal al aeroportului, care va permite dublarea numărului de pasageri.

La capitolul drumuri, s-au făcut investiții importante, spune președintele CJ Suceava, precum și la capitolul racordare la utilități, deși sunt investiții pentru care nu s-a primit ajutorul Guvernului României în timpul guvernării PSD. Flutur a explicat că mai bine din 25% din drumurile județene au fost modernizate în acest mandat, fiind vorba despre 300 de kilometri de drum.

Gheorghe Flutur a vorbit și despre dezvoltarea turismului în județ și de brandul Bucovina. El a spune că numărul turiștilor a crescut semnificativ în ultimii ani și că Bucovina a devenit o destinație turistică recunoscută la nivel european dovadă că s-a primit distincția Destinație Turistică de Excelență.

Candidatul PNL la șefia CJ Suceava declară că vrea să continuie proiectele mari pentru Bucovina iar printre acestea se numără: autostrada A7, autostrada Nordului, înființarea stațiunii Bucovina, racordarea localităților la magistrala de gaz metan, realizarea unui al treilea terminal la Aeroportului Ștefan cel Mare dar și funcționarea unei Facultăți de Medicină la Suceava.  VEZI INTERVIUL PE LARG!

OFERTA RITMIC COM ILIȘEȘTI
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here