sursa foto:digi24
Gheorghe Flutur anunță că a fost deblocat Programul național de investiţii „Anghel Saligny” pentru peste 30 de localități din județ.
La Ședința Coaliției de guvernare de luni, la care președintele CJ Suceava a participat în calitate de preşedinte interimar al Partidului Național Liberal alături de premierul Nicolae Ciucă și prim-vicepreședinți, s-a reușit împreună ci reprezentați din coaliție PSD, UDMR și minorități să se deblocheze Programul național de investiţii „Anghel Saligny”.
Gheoeghe Flutur a precizat că au fost aprobate  11 proiecte pentru aducțiune de gaz metan în peste 30 de localități, finanţate prin programul „Anghel Saligny”.
Este vorba următoarele localități: Adâncata, Hănțești, Fântâna Mare, Boroaia, Bogdănești, Rădășeni, Cornu Luncii, Dărmănești, Pojorâta, Fundu Moldovei, Cajvana, Botoșana, Comănești, Pârtești de Jos, Cacica, Vadu Moldovei, Preutești, Marginea, Horodnicul de Sus, Solca, Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Milișăuți, Liteni, Fântânele, Verești, Udești, Salcea, Berchișești, Drăgoiești și Ciprian Porumbescu.
„Aceste proiecte au fost preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care au fost depuse pe Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și trecute pe programul „Anghel Saligny” ca proiecte mature.
Aceste 32 de localități au în vedere 972 km rețea de gaze naturale, 48.053 de branșamente, valoare circa 198 mil de euro.
Reamintesc ca Guvernul României a aprobat miercuri actul normativ prin care s-au preluat 105 proiecte mature de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și s-au transformat la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), pe programul „Anghel Saligny”, a spus Gheorghe FLutur.
Guvernul, de asemenea, a majorat sumele alocate programului „Anghel Saligny” de la 50 la 65 miliarde de lei, din care 5,5 miliarde lei pentru 105 proiecte de gaz metan, unde sunt incluse și cele de la Suceava.
lPreședintele CJ Suceava a explicat că localitățile Vama, Frumosu și Vatra Moldoviței au primit aprobare pe programul POIM pentru extinderea reţelei de gaz metan.
S-a avut în vedere faptul că aceste proiecte aveau avize, autorizații, studii de fezabilitate care în jumătate de an și-ar fi pierdut valabilitatea.
De asemenea, pe total țară, cele 65,5 miliarde vor fi putea cheltuite în intervalul 2022-2028, după următoarea structura: 30 de miliarde lei pentru drumuri comunale și județene, 22,5 miliarde de lei apa-canal, și 13 miliarde pentru gaze naturale, aproximativ 13 miliarde de euro. Este o investiție extrem de importantă pentru dezvoltarea utilităților în toate tipurile de UAT, comune, oraşe, municipii și consilii județene.
De asemenea, a intrat în linie dreaptă și programul pentru aprobarea celorlalte capitole de drumuri, apa și canal, aici județul Suceava are depuse un număr de 236 de proiecte cu o valoare de aproape 4 miliarde de lei și în afara de gaze naturale, înseamnă modernizarea a 167 de drumuri și 69 de proiecte pentru apă și canalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.