Incendiu devastator izbucnit de la un coș de fum, la Merești. Alarma a fost dată de localnici, care au cerut ajutor la 112 după ce au observat flăcările înalte până la cer.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, joi seară, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu devastator izbucnit la o gospodărie din satul Merești, comuna Vulturești.

La sosirea echipajelor ISU, ardeau generalizat casa de locuit și o anexă, cu pericol de propagare la adăpostul de animale și la o locuință învecinată.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 48 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior acesta fiind transportat la spital.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 3 ore iar incendiul se putea extinde și la o gospodărie învecinată.

Au ars casa de locuit și anexa, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, și bunurile din interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii au salvat adăpostul de animale și locuința învecinată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.