Incendiu puternic, la Burla, marți seară. Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Volovăț și Burla, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o casă bătrânească și la o porțiune din acoperișul altei locuințe din aceeași gospodărie. Exista pericolul de propagare la construcțiile aflate în apropiere. Pompierii au interventi mai bine de două ore. A ars casa bătrânească, construită din lemn și lut, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. De asemenea, au ars un metru pătrat din acoperișul casei nelocuite și circa trei metri liniari dintr-un gard de lemn. Incendiul a izbucnit din bucătăria casei, iar cauza probabilă a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură, lăsată nesupravegheată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat cea de-a doua casă a proprietarilor și locuința din gospodăria învecinată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here