”Îmi doresc ca toți constructorii care lucrează la Autostrada A7 să avanseze înacelași ritm precum constructorul român!”, este declarația deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan.

Acesta a susținut o declarație în Parlamentul României în care a arătat că își dorește ca toți constructorii Autostrăzii Moldovei, să ia exemplul constructorului român și să mobilizeze toate resursele de care dispun.

Redăm declarația deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan:

”Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Ani de zile s-a spus despre români și România fie că nu suntem în stare
să facem drumuri, fie că nu știm și nu putem să construim autostrăzi și căi
ferate, fie că trebuie să vină alții să ne arate cum se face.

Lucrările pentru infrastructura de transporturi au fost făcute în trecut, în principal, de firme străine, de mare prestigiu la nivel internațional, recunoscute pentru calitate în țara lor, care, însă, pe noi nu ne-au convins prea tare prin calitatea lucrărilor executate în România, însă, cu siguranță, ne-au dus la capătul răbdării prin tergiversări și termene lungi execuție.

Lucrări care trebuiau finalizate în maximum 2-3 ani, la noi au durat și peste 10 ani.

Stimați colegi,

Știți cu toții cât de mult apreciez munca jurnaliștilor români care
urmăresc constant modul în care evoluează proiectele de investiții din
România.

Munca lor aduce multe beneficii pentru dezvoltarea României, prin
presiune pe care o pun pe decidenți.

Cu motive întemeiate, jurnaliștii au
criticat, de-a lungul anilor, fie ritmul lent al constructorilor, fie motivele
invocate de aceștia pentru întârzieri, fie calitatea lucrărilor, fie nepăsarea
autorităților.

Însă, recent, am constatat o largă apreciere a presei pentru
constructorul român care muncește și execută o parte din Autostrada A7 și 
care făcut în numai două luni, ceea ce ne obișnuisem să vedem numai după
câțiva ani.

Cu poze și filmări, jurnaliștii au constatat că avansul lucrărilor i-a
surprins până și pe ei.

Așadar, și românii pot!

Stimați colegi,

Îmi doresc cu putere ca toți constructorii Autostrăzii Moldovei, care au
câștigat licitațiile pentru execuția lucrărilor, să ia exemplul pozitiv de la
constructorul român, să mobilizeze toate resursele de care dispun, utilajele și
oamenii, iar avansul lucrărilor la autostradă să fie, pentru prima dată, o reală
uimire și pentru români.

Finalizarea Autostrăzii Moldovei într-un termen scurt nu ar fi doar o
gură de oxigen pentru economia Moldovei și pentru accelerarea dezvoltării.
Finalizarea Autostrăzii A7 într-un termen scurt este și un imperat determinat
de faptul că am obținut finanțare europeană nerambursabilă pentru acest
proiect strategic al Moldovei, iar banii nu vor sta la dispoziția noastră pe
termen nelimitat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.