Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat marți că PSD a intrat la guvernare „pentru a rezolva problemele oamenilor” și nu pentru a se certa cu PNL. Declarația a fost făcută după ultimele afirmații cu privire la PSD ale lui Florin Cîțu.

Ioan Stan a precizat că PSD se concentrează pe rezolvarea problemelor românilor și pentru a veni cu soluții la situațiile existente ți nu este interesat de scandaluri politice.

„Aceasta este diferența: domnul Cîțu e cu scandalul, noi cu soluțiile”, spune senatorul PSD de Suceava.

Redăm declarația de presă făcută de Ioan Stan:

„De la început trebuie să spunem că am intrat la guvernare pentru a rezolva problemele oamenilor, nu pentru a ne certa cu PNL.

Deși ar fi fost mai comod să rămânem în opoziție, partidul nostru a luat decizia de a intra la guvernare pentru a opri dezastrul guvernărilor de dreapta și pentru a veni cu soluții pentru problemele strigente ale românilor. Drept pentru care, considerăm că PSD este parte a soluției, nicidecum a problemei. Pentru asta am venit la guvernare, nu ca să ne certăm cu domnul Cîțu!

Pe noi nu ne interesează dialogul pe contre cu domnia sa. Ne interesează mult mai mult dialogul cu cetățenii și livrarea de soluții pentru aceștia. Și pentru a fi cât se poate de clari, subliniem că în Guvern, colaborăm bine cu cei de la PNL, iar ce face domnul Cîțu la partid, nu ne interesează

Din momentul intrării PSD la guvernare, ne-am concentrat pe acțiunile care răspund nevoilor cetățenilor. În consecință am introdus imediat pachetul social, am majorat salariul minim pentru salariații din sectorul privat și am majorat alocațiile pentru copii.

Ba mai mult, în una din zilele în care domnul Cîțu ataca PSD, răspunsul nostru a fost conferința de presă în care ministrul Agriculturii a anunțat măsuri de peste 14 miliarde de lei destinate micilor fermieri români. Aceasta este diferența: domnul Cîțu e cu scandalul, noi cu soluțiile.

De aceea, chiar în sectoarele care nu țin de miniștrii PSD, am a livrat soluții pentru cetățeni, cum s-a întâmplat în cazul facturilor la energie. Aici trebuie să menționăm că măsurile de la 1 februarie nu ar fi fost luate dacă nu exista inițiativa PSD-ului în acest sens.

Din păcate, în tot acest timp, unii membri ai PNL, evident că nu toți, s-au ținut numai de scandaluri politice și de atacuri la adresa miniștrilor noștri, acestea fiind niște atitudini fără rost, fără sens, care nu au rezolvat nimic din problemelor românilor.

Și să nu uităm că domnul Cîțu a avut ocazia să se afirme când a fost premier, timp în care toată lumea s-a convins ce și cât poate să facă…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.