foto arhivă

Șofer prins beat la volan și lăsat fără permis după ce a depășit neregulamentar mașina de poliție și a fost urmărit. Este isprava unui sucevean de 53 de ani.

Sâmbătă, la orele 21:02, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, în timp ce aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe Drumul Național 2, în afara localității Dărmănești, județul Suceava, cu autospeciala de poliție radar marca Dacia Logan, au fost depășiți de un autoturism chiar în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă și încălcând marcajul longitudinal simplu continuu.

Având în vedere manevra de depășire neregulamentară, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, s-a încercat oprirea autoturismului mai sus menționat.

Conducătorul auto a mărit însă viteza de deplasare, încercând să se sustragă controlului.

Autoturismul marca Renault, a fost urmărit pe Drumul Național 2, direcția către municipiul Suceava, cu semnalele acustice și luminoase de culoare roșie în funcțiune, însă conducătorul auto a refuzat să respecte indicațiile și dispozițiile polițiștilor în vederea opririi și supunerii controlului, cel în cauză continuându-și deplasarea.

Șoferul s-a deplasat atât în interiorul localității Pătrăuți cât și în afara municipiului Suceava cu o viteză de 135 km/h, pe un sector de drum în care limita de viteză era de 70 km/h., sens în care a creat o stare de panică pentru ceilalți participanții la trafic.

La intersecția dintre Drumul Național 2 cu Varianta Ocolitoare 2P a municipiului Suceava s-a reușit blocarea autoturismului marca Renault, sens în care acesta a fost forțat să oprească pe partea dreaptă, în afara părții carosabile.

La volanul autoturismului marca Renault, a fost legitimat un bărbat în vârstă de 53 ani, cu domiciliul în municipiul Suceava.

Având în vedere faptul că șoferul mirosea puternic a alcool, i-a fost solicitat să sufle în aparatul etilotest din dotarea Serviciului Rutier Suceava, însă acesta nu a respectat indicațiile agenților de poliție și după mai multe încercări, în care aparatul a dat eroare, a declarat că nu dorește să mai sufle în aparatul etilotest.

Individul a precizat că dorește să fie condus Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Suceava, secţia U.P.U., în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Suceava, secţia U.P.U., unde, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 725 lei, întrucât a efectuat manevra de depășire neregulamentară, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea permisului de conducere.

Totodată, cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002 cu amendă în cuantum de 1450 lei, întrucât a fost filmat și înregistrat de aparatul radar, montat pe autospeciala de poliție circulând cu viteza de 135 km/h pe un sector de drum cu limitare de 70 km./h, și pentru nerespectarea  indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Serviciului Rutier-Biroul D.N.E. Suceava, faţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.