Lecția de patriotism de la Cornu Luncii, în zi de mare sărbătoare, lecție pe care an de an o dau localnicii de Ziua Eroilor.
Nicăieri în județ nu sunt pomeniți și cinstiți eroii noștri ca la Cornu Luncii, localitate în care au fost ridicate două monumente în cinstea celor 330 de eroi din comună.
De Ziua Eroilor, de Înălțarea Domnului, an de an se strâng aici localnici dar și militari din țară sau care participă în misiuni din teatre de război pentru a aduce un omagiu eroilor neamului românesc, celor care au luptat și au murit pentru patria lor, pentru patria noastră.
S-au derulat și anul acesta momente emoționante la Panteonul Eroilor de la Cornu Luncii dar și la mormântul eroului Ion Grosaru de la Păiseni, situat în Ansamblul Monumental al Eroilor.
S-au ținut slujbe de pomenire, s-au depus coroane de flori iar copiii din localitate au cântat și recitat despre România și eroii săi, în aplauzele publicului numeros.
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, declară că oamenii de aici au un respect deosebit față de eroi și față de haina militară și că sunt organizare an de an astfel de manifestații pentru ca acest cult al eroilor să fie cultivat și în rândul tinerilor. (VEZI VIDEO)