Locuință izolată din Vicovu de Sus transformată în depozit de țigări. Descoperirea a fost făcută de polițiștii de frontieră.

Vineri, polițiștii de frontieră au observat un grup de persoane în timp ce se deplasa pe malul pârăului Laura – Vicovu de Sus spre o locuință izolată. Cele patru persoane au reușit să se întoarcă în Ucraina, iar colegii noștri au descoperit, în anexa unui imobil nelocuit din zonă, mai multe colete cu țigări.

Marfa a fost transportată la sediul SPF Vicov, iar în urma inventarierii s-a constatat că este vorba despre cantitatea de 6.980 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty-free, în valoare de 81.666 lei.

Se fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, trecere ilegală a frontierei de stat.

Lucrătorii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit abandonat pe un drum comunal din localitatea Straja un autoturism. Mașina nu avea plăcuțe de înmatriculare, iar în interiorul ei puteau fi observate mai multe colete învelite în folie neagră.

Autoturismul a fost transportat la sediul SPF Brodina, iar în urma inventarierii s-a constatat că în interior se afla cantitatea de 11.880 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty-free, în valoare de 138.996 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de circa 5.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare, se. derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.