Lumina Sfântă a ajuns sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, pe Aeroportul Suceava. O delegație a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a adus Lumina de la Ierusalim, delegația venind de la București la Suceava cu un avion privat. Delegația a fost întâmpinată de președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur (cel care a avut inițiativa aducerii Luminii Sfinte în județ), IPS Pimen – arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și de directorul Aeroportului Ștefan cel Mare – Ioan Măriuța. Zeci de preoți din județ, din județele limitrofe dar și din regiunea Cernăuți au venit pe aeroport să ia lumină pentru ca apoi aceasta să ajungă în biserici și în mânăstiri. IPS Pimen a fost cel care a preluat Lumina Sfântă şi a distribuit-o preoţilor prezenţi pe aeroportul sucevean. Gheorghe Flutur a reamintit că la Suceava Lumina Sfântă este adusă de 11 ani și speră ca acestă tradiție să fie menținută și pe viitor. Președintele CJ Suceava a declarat că Bucovina a devenit destinația preferată a turiștilor români pentru Sărbătorile Pascale. „Bucovina este un tărâm binecuvântat de Dumnezeu. Sper să putem face acest gest și în anii următori. Pentru noi Bucovina înseamnă un leagăn al credinței ortodoxe, un leagăn al toleranței, al binecuvântării”, a spus Ghoerghe Flutur. Anul acesta, Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în jurul orei 14:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here