Mașină blocată de polițiști, la Horodnic de Sus, după o urmărire în trafic. Incidentul s-a petrecut duminică seară.

Șofer blocat în trafic, la Horodnic de Sus, după ce a gonit cu polițiștii de urme. Duminică, în jurul orei 21.35, pe raza comunei Voitinel, pe DN 2 E, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autovehicul marca Audi A4, ce se deplasa pe DN 2 E, dinspre Voitinel spre Horodnic de Sus.

Șoferul nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de polițiști și a mărit viteza de deplasare. S-a procedat la urmărirea autoturismului cu autospeciala MAI având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, pe o distanță de aproximativ 2 kilometri, ocazie cu care, la intrarea în comuna Horodnic de Sus s-a reușit blocarea autoturismului.

La volanul mașinii a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 ani, din Voitinel, care nu deține asupra sa documente.

Efectuându-se verificări în bazele de date, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule.

Întrucât mirosea a alcool, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.46 mg/l alcool pur în aer expirat. El a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.

Cu ocazia verificării autoturismului marca Audi A4 s-a stabilit faptul că acesta are ITP expirat din data de 04.08.2021.

Tânărul a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu a oprit la semnele agenților de poliție, pentru faptul că nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege și pentru faptul că mașina pe care o conducea avea ITP expirat, cu amendă în valoare totală de 2.900 lei.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.