Maşina personală a şefului Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Suceava, Liviu Manoliu, a fost vandalizată joi. S-a întâmplat în plină zi și chiar în centrul Sucevei. Autoturismul era parcat  în apropiere de sediul Poliției Locale, Manoliu fiind la serviciu. Acesta a fost anunțat de un coleg că i-a fost spartă luneta mașinii în parcare. Polițistul declară că parchează în mod frecvent vehiculul în locul respectiv. El ar fi fost urmărit dimineață de acasă până la serviciu. Acesta bănuiește că făptașii ar fi indivizi certați cu legea și care au fost ridicați de polițiștii locali. Liviu Manoliu mărturisește că la acest moment îi este frică pentru familia lui. Polițistul local a depus plângere la IPJ Suceava și au fost demarate cercetări în acest caz. ”Îmi pun semne serioase de întrebare și chiar îmi este frică pentru familia mea. Este foarte posibil să fi fost o răzbunare, persoane certate cu legea să fi făcut acest lucru în plină zi, mai ales că am găsit și un șurub cu care se pare că a fost spartă luneta intenționat”, a spus polițistul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here